Zbor cu aripi frînte

Hrăneşte porumbeii în fiecare duminică. Şi cînd reuşeste să ajungă mai repede de la slujba lui amărîtă. Cînd e alături de ei nu-i pasă ce ar crede lumea care umblă grăbită prin piaţă. Stă cîte o oră sau două lăsat pe caldarîm într-un genunchi, ca la biserică, fără să simtă amorţeală ori durere. Se simte parcă ar fi la poarta altei lumi, care s-a deschis pentru el şi îl lasă măcar să îi privească dincolo de hotare...
Nu, nu e crescător de porumbei, nu caută rarităţi, nu citeşte clasamente columbofile prin ziare. E doar un muncitor simplu, în haine ponosite, mereu aceleaşi, ajunse aproape fără culoare. E încă tînăr, poate să aibă 40 de ani, dar are privirea tristă şi resemnarea aceea tainică a omului pe care viaţa întreagă l-a dezamăgit. Nu priveşte spre cer cu mînie. N-ar putea. Acolo zboară ei. Şi asta îl face un pic mai fericit.
În copilărie a vrut să fie aviator. Să plutească în văzduh ca un porumbel. Şi-a făcut singur un avion mic, cu aripi din tablă lucitoare şi adormea privind la el. A întrebat pe unul şi pe altul cum să ajungă aviator şi i s-a spus că trebuie să înveţe mult, să umble pe la şcoli de departe. N-a crîcnit. A fost elev model la şcoală, chiar dacă muncea cu ora la vecini ca să mai adune un ban pentru ai lui şi seara cădea de oboseală cu fruntea pe carte. A ajuns la cîteva zile distanţă de a păşi în a doua treaptă de liceu. Şi atunci s-a sfîrşit totul. Ai lui i-au impus să renunţe şi să-şi ia o slujbă, ca un bărbat responsabil, că nu le mai ajung banii şi e pierdere de vreme să stea încă nişte ani cu nasul în cărţi.
N-a fost liber să aleagă şi a muncit. Nici măcar slujba n-a fost liber să şi-o caute. L-a dus taică-său ucenic la un tinichigiu. A crezut că va aduna leu cu leu şi va face cîndva şcoala mai departe, dar viitorul lui tot alţii l-au decis. Şeful lui avea o fată care ţinea morţiş să se mărite. Nici nu l-au întrebat pe el întîi, ci pe părinţii lui şi au negociat ca la piaţă pentru marea zestre de trei bulendre şi trei acte. Şi s-a văzut însurat cu o străină pe care n-a putut să o iubească niciodată, dar e şi acum pe capul lui şi îi face programul în fiecare dimineaţă. A mai sperat o vreme că va pleca într-o zi departe, să îşi împlinească visul. Dar vîrsta l-a copt la minte şi a priceput într-un tîrziu că destinul îl vrea doar vierme mărunt. Şi că viermii nu ating paradisul...
Avionul cel mic de tablă i l-a aruncat nevasta la vreo săptămînă după ce l-a zărit pe masă. I-a spus că ea s-a măritat cu un bărbat, nu cu un plod care aruncă banii pe jucării în loc să îi aducă în casă. Atunci a ştiut că doarme lîngă un monstru cu fuste şi a simţit nevoia să o bată. Dar a bătut-o cu sete doar în gînd. Şi aşa a făcut şi mai tîrziu, de fiecare dată.
Nu i-a mai rămas zborul decît ascuns sub aripi de porumbei. Lor aproape că li se închină. Doar pentru că sînt liberi. Şi pentru că el nu va fi liber decît atunci cînd sufletul lui va zbura alături de ei...